Tag Archives: par inspicat

Parul primavara

Ghid De Ingrijirea Parului Primavara

Primavara incepe cu tine si, pentru a te bucura la maximum de ea, trebuie sa fii in cea mai buna forma. Trecerea de la rece la cald, de la zile scurte si intunecate la zile lungi si luminoase, schimbarea alimentatiei mai grele din timpul iernii cu una mai usoara, toate iti pot influenta dispozitia, sanatatea si, implicit… parul. Iata cum si de ce:

Efectele primaverii asupra parului

Primavara, numita si anotimpul schimbarii, aduce cu sine atat de multe noutati pe care, de multe ori, abia daca le constientizam. Unele ne afecteaza direct sanatatea parului, altele ne afecteaza in prima faza organismul si abia apoi, indirect, parul:

Schimbarile bruste de temperatura – trecerea de la frig la cald este binevenita, dar unul din efectele ei il reprezinta deshidratarea parului. Firele deshidratate nu doar isi pierd stralucirea, luciul natural, ci devin si mai fragile si mai casante. Cum inca purtam palarii sau caciului si uneori ne este prea cald, alteori prea rece, parul transpira mai mult, se inspica mai usor si are si tendinta de a se ingrasa mai repede.

Problemele de imunitate – odata cu incalzirea vremii se activeaza si anumiti germeni, iar numarul racelilor sau al virozelor creste. Persoanele cu o imunitate scazuta vor avea cel mai mult de suferit, racelile mai puternice sau tratamentele luate in acest context putand declansa episoade de pierdere a parului. Mai mult decat atat, s-a observat ca persoanele care au avut raceli urate in timpul iernii vor avea o cadere accentuata a parului in primavara, semn ca dezechilibrele aparute atunci in organism au influentat ciclul natural de crestere a parului.

Umiditatea din aer – aerul de primavara este mult mai umed decat cel de iarna. Persoanele al caror par are tendinta de a se ondula vor deveni mult mai stresate de faptul ca la cea mai mica expunere la umezeala parul lor nu va mai „sta” asa cum l-au aranjat. Vor incepe, in consecinta, sa foloseasca mult mai multe produse de styling, pentru a-l fixa si a-i da fermitate mai indelungata, ceea ce, din nou, poate accentua caderea parului.

Umiditatea in exces dauneaza parului!
Umiditatea in exces dauneaza parului! (Sursa foto: Pixabay)

Alergiile de sezon – cele mai multe alergii de primavara sunt cauzate de polenul pe care atat de multe plante il raspandesc in aer. Persoanele mai sensibile pot avea reactii extrem de neplacute si pentru a se proteja ajung sa petreaca mult mai putin timp afara. Cand vin in casa, tocmai pentru a scapa de alergenii pe care i-au adus de afara, isi spala mai des hainele si… parul. Desi spalatul parului in sine nu este problematic, folosirea in exces a produselor de styling si uscarea lui fortata, repetata, contribuie la deteriorarea parului.

Ingrijirea parului primavara 

Toate aspectele mentionate mai sus nu ar trebui sa ne ingrijoreze totusi atat de mult. Cunoscandu-le ne putem proteja mai bine, prin cateva masuri destul de simple:

Tunsul periodic – daca in sezonul rece am mai ignorat programarile la tuns, primavara trebuie cel putin inceputa cu o tunsoare noua. Scapand de firele inspicate, parul va arata mai bine si noi ne vom simti mai bine.

Schimbarea samponului – tocmai pentru ca in timpul iernii am folosit produse intens hidratante acum, cand umezeala din aer creste, este important ca samponul si balsamul sa nu mai aduca atat de multa hidratare pentru a evita umiditatea crescuta.

Schimbarea samponului
Parul spalat corect, cu samponul potrivit (Sursa foto: Pixabay)

Administrarea unor suplimente – luate exclusiv cu acordul medicului, suplimentele de vitamine si minerale pot ajuta parul sa faca fata cu bine schimbarilor prin care trece intregul organism. Exista foarte multe produse, de uz extern sau intern, care pot ajuta in acest sens.

Spray-uri impotriva umiditatii – mai ales pentru perioadele ploioase, un spray anti-umiditate ascuns in geanta poate face minuni in cele mai critice momente. Acesta trebuie folosit totusi cu moderatie, ca sa nu usuce parul prea tare, si aplicat corespunzator, ca sa nu lase urme pe par.

Expunerea la soare – lumina soarelui faciliteaza productia de melatonina in organism, hormon despre care se stie ca poate contribui la vindecarea foliculilor de par. Expunerea frecventa la soarele de primavara va permite asadar parului sa iasa mai usor din faza de stagnare si sa se regenereze mai repede.